La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în satul de munte din nordul judeţului Mehedinţi, oamenii muntelui, câţi mai rămăseseră, făceau rugă mare, sprijiniţi şi de vremea bună, de început de vară cu călduri mari şi, uneori, cu secetă. Georgică Cornea organiza, în fiecare an, în bătătura părintească (mult renovată şi modernizată, cu clădiri şi acareturi noi), petrecere mare, cu mulţi invitaţi, lăutari de soi, bucate şi băutură în cantităţi pantagruelice. Radu Borali şi Alexandru Gensina veniseră mai devreme decât restul invitaţilor, iar acum, împreună cu Georgică Cornea, aşterneau paşi rari peste iarba dealului din spatele proprietăţii.

-          Am făcut câteva investiţii şi aici, le explica Georgică Cornea celor doi musafiri, o să mai fac şi altele…

-          Am văzut că aţi încercat să amenajaţi şi drumul, interveni Gensina în discuţie…

-          Am făcut atât cât mi-a permis propria proprietate, dar nu mă pot substitui eu autorităţilor acestui judeţ. De altfel, planurile mele de dezvoltare sunt, oarecum, blocate de imobilitatea acestora. Infrastructura judeţului este la pământ, iar eu degeaba încerc să-i lămuresc…

-          Faceţi o firmă de construcţii de drumuri, intraţi la licitaţii şi … rezolvaţi problema!

-          Am să fac şi asta, dar asupra corectitudinii licitaţiilor cine îmi oferă garanţii?

-          Iată, zise Radu Borali, aveţi presa locală de partea dumneavoastră!

-          Am, nu zic, dar, de obicei, atunci când trebuie să intervină presa, răul este deja făcut! În sfârşit, eu voi face totul pentru ca să-mi duc la îndeplinire proiectele în care cred şi care, sunt convins, pot dezvolta zona asta. Am făcut, iată, o micro-fermă pentru creşterea păsărilor, vreau să fac ceva similar pentru creşterea taurinelor şi pentru industrializarea laptelui, dar marele meu vis este să aduc nişte parteneri străini şi să dau valoare turistică zonei, pentru că peisajul este mirific! Aproape că nici nu pot să înţeleg cum de s-au complăcut în atâta imobilism condamnabil autorităţile judeţului, când beneficiază de astfel de resurse naturale…

-          Eu plec, peste două zile, la mare, în ceea ce ar trebui să fie luna de miere pentru mine şi pentru Ramona, dar când mă întorc, vom mai vorbi, să fiţi convins, despre asta…

-          Este ciudat, rosti Alexandru Gensina, cum dumneavoastră, un om de afaceri timişorean şi un senator din acelaşi loc, vă preocupaţi mai mult de acest judeţ decât o fac parlamentarii locului…

-          Nici noi nu suntem prea străini de acest judeţ…

-          De acord, dar nu vă leagă funcţii retribuite sau bunul mers al propriilor afaceri, de locurile astea. Parlamentarii noştri au alte preocupări.

-          Ce fel de preocupări?

-          Ne-ar trebui mult timp ca să vi le povestesc pe toate, mai ales că cele mai multe pot sta la baza unor anecdote spumoase. Aici nu prea contează care, de la ce partid este… Aproape toţi îşi dau mâna în numele unor interese oculte sau măcar ocultate, dar cu siguranţă personale. Aşa se face că fostul deputat Hultan, fiul unui ţigan potcovar de la marginea cealaltă a judeţului, şi-a vândut voturile partidului pentru câteva zei de mii de dolari. Ăsta, dincolo de faptul că este lacom, are şi un semn distinctiv, care s-a întins asupra întregii familii: şi el şi nevasta şi cele trei fiice, sunt guşaţi!

-          Interesant…

-          Şi mai interesant este că, deşi era recunoscut pentru problemele financiare pe care le avea, a cumpărat trei case, în ultimii ani, pentru el şi pentru fiicele sale.

-          I-au fost suficienţi dolarii pe care ziceai că i-a câştigat din vânzarea voturilor?

-          Nu, fireşte! A creat, însă, o întreagă reţea de vânzare-cumpărare a posturilor de consilieri locali şi judeţeni, extrem de profitabilă. La astea se adaugă şi negocierile pentru posturile de conducători pentru instituţiile descentralizate. Pe unul dintre gineri, un mofluz cu aspect de gâgă, l-a aranjat în câteva consilii de administraţie, pe altul, poliţist fără vocaţie, cu aere de fante, vrea să-l facă inspector şef…

-          Parcă am auzit câte ceva despre asta…

-          Cred că aţi auzit mai multe, ba chiar, unele foarte picante. Aşa se face că poliţistul, actualul său ginere şi aspirant veşnic la postul de inspector-şef, atunci când a cunoscut-o pe fiică-sa mijlocie, cu vreo cincisprezece ani mai tânără decât el, era căsătorit. Ei, bine, într-o noapte, Hultan alerga prin oraş, cu maşina, să-l găsească pe ipochimen, că-i fugise fata cu el… Că-l căuta, nu era o problemă, dar avea, ca element de sprijin, şi un bătac de baseball… Poliţistul a mai avut câteva momente de cumpănă, că nu-i plătea pensia alimentară fiicei rezultate din prima căsătorie, dar acum, el şi Hultan-şi mai ales nevasta acestuia din urmă-sunt cei mai buni prieteni… Oamenii, pentru apropierea pe care o arată faţă de soacră-sa, l-au şi botezat „mami”, că o sună tot timpul… În lumea asta, a lor, compromisul şi banii sunt singurele religii…

Cei trei coborâră în curtea largă, acolo unde erau amenajate mesele care începuseră să strângă musafirii pe lângă ele şi unde orchestra îşi începuse programul…

Follow @divertisment