Epilog



Tu pedepseşti neamurile, nimiceşti pe cel rău, le ştergi numele pentru totdeauna şi pe vecie.

Psalmii 9.5. David

 

Stăteau, înfofoliţi în şube groase, pe scaunele de pe care curăţaseră zăpada, la masa din curtea casei lui Ilie Toderaşcu. Tăblia mesei, curăţată, şi ea, de zăpadă sprijinea ibricul mare, de plic, precum şi ceştile de lut cu ţuică galbenă, de prune, întărită cu boabe de piper negru. Aşa voiseră toţi trei, să bea afară, în aerul rece, cu picioarele în zăpadă, să simtă aici tăria şi dulceaţa ţuicii fierte…

-          Până la urmă, te-ai apucat de gospodărie serioasă, nea Ilie, faci şi ţuică, că vinul ţi l-am gustat anul trecut…

-          Glumeşti, Radule! Este ţuică trimisă de soru-mea, Dumitra, din livada noastră, din Lunca Motrului.

-          Are grijă de dumneata, după cum văd!

-          Are, de ce să nu aibă? O mai ajut şi eu cu bani, nu zic nu. Dar simt aşa, o dulceaţă, în toate bunătăţile de mi le trimite… Şi roşiile, şi ceapa şi brânza parcă sunt altfel…

-          Te trag rădăcinile, nea Ilie…

-          Poate că mă trag! Sunt hotărât, de Paşti îmi depun dosarul de pensionare, iar vara o să merg mai des prin satul meu, să o mai ajut şi pe ea la muncile câmpului, să mai îmi adun şi gândurile…

-          Ai şi ajuns la anii de pensionare, nea Ilie?

-          Am ajuns, Radule, dar mă şi simt cam obosit. Până la urmă, trebuie să las locul altuia mai tânăr, care are nevoie, mai mult decât mine, de o leafă bună şi sigură.

-          Presupun, domnule senator, se insinuă în discuţie Alexandru Gensina, că ai să ne spui ceva ce ne va face să sporim numărul ibricelor cu ţuică fiartă, pe care le vom consuma aici, în bătătura prietenului nostru aproape pensionar.

-          Presupui bine, Ziaristule! În afara soţiei mele şi a încă cuiva, care o ştia înaintea mea, sunteţi primii care veţi afla, întreagă, povestea părinţilor mei şi a mea şi de unde pleca, neştiută, înverşunarea mea faţă de lumea de dinainte de Revoluţie…

Povestea depănată de Radu începu seacă şi precisă, fără înflorituri, dar condimentată de toate amănuntele ştiute, fără menajamente sau false pudori, înfiorându-i pe cei doi ascultători ca o mână rece, de gheaţă, strecurată pe sub cămaşă, direct pe piele. Niciunul nu spuse nimic, doar ochii încordaţi urmărind şirul de lacrimi care se uscau pe obrajii senatorului înainte de a ajunge să se împletească în barba uşor crescută. Într-un târziu, când firul poveştii se terminase demult, iar ei continuau să se privească şi să tacă, când Radu Borali şi Alexandru Gensina constatară că nu mai au ţigări, chiştoacele arse clădindu-se grămadă la picioarele lor, Ilie Toderaşcu rupse tăcerea.

-          Mă duc la prăvălie, la Nicoleta, să vă iau ţigări…, iar cei doi nu găsiră cu cale să-l oprească…

După câteva minute, Ilie Toderaşcu se întoarse cu câteva pachete de ţigări în mâini. După el, păşind atent pe poteca dintre nămeţii de zăpadă, venea şi prăvăliaşa cu două farfurii acoperite cu şerveţele de hârtie…

-          De ce nu veniţi la noi şi staţi aici, în frig? V-aş pune ceva mai acătării de mâncare… Aici aveţi şuncă de-a noastră, de la ţară, ceapă roşie şi brânză de oaie… Nu m-a lăsat nea Ilie să pregătesc altceva…

-          Este prea destul, Nicoleto! Mai avem multe de vorbit, iar ţuica fiartă nu îngăduie altă merinde decât ce ai pus tu aici! Eu am să mai fierb un ibric din acesta şi vom aştepta colindătorii vorbind de ale noastre…

-          Şi acum, ce ai de gând, domnule senator? rosti Gensina privind mersul legănat al Nicoletei care închise poarta după ea.

-          Încă nu ştiu, am vorbit şi cu Ramona; suntem convinşi că rolul nostru la Timişoara s-a cam încheiat! Am vrea să mergem în altă parte, suntem încă tineri…, ne gândim şi la un copil…

-          Te întorci la Constanţa? îndrăzni Ilie Toderaşcu…

-          Mai degrabă nu! Acolo m-ar copleşi amănuntele trecutului familiei mele şi poate nu aş judeca bine lucrurile. Nici Bucureştiul nu mă mai atrage, este prea devreme să intru în morişca de acolo..

-          De ce ar trebui să intri în vreo morişcă?

-          Pentru că domnul senator, nea Ilie, nu este omul care să stea deoparte. Este prea vechi şi prea apreciat în partidul lui, pentru a-şi putea permite să stea deoparte. Apoi, prietenul său, Emil Voina, este liderul uneia dintre facţiuni…

-          Nu. Sigur nu ne întoarcem la Bucureşti!

-          Atunci?

-          Mă gândeam la un oraş mai mic, cu mai multe probleme, acolo unde am mulţi prieteni şi unde Dunărea curge spre marea de care mă leagă atâtea! Acolo am lucrat, odată, pe şantier…

-          Vii la Severin , Radule?

-          Aşa mă gândeam!

-          Să fie într-un ceas bun! Chiar de oameni ca tine avem nevoie!

Ceşcuţele de lut se ciocniră vesele şi în lumina tulbure a zorilor se auziră primele colinde ale acelui an, cântate de glasuri incerte, asprite de gerul unui  Ajun de Crăciun cum nu mai fusese de tare de mult…

 

Turnu-Severin
Decembrie 2007-ianuarie 2008